Intalniri de la Paris. Summitul despre situaţia din Ucraina, la mâna lui Putin | Global | DW |

Europa Opinie: Un summit pe gustul lui Putin Președintele Ucrainei greșește dacă are impresia că întâlnirea de la Paris s-a încheiat cu o remiză. Intalniri de la Paris comentariu semnat de Bernd Riegert.
Prima întâlnire Ucraina-Rusia are loc la Paris, la fix o lună de la retragerea trupelor din Donbas
Întâlnirea Intalniri de la Paris la Paris a așa-numitului format Normandia Franța, Germania, Rusia Lucrurile merg excelent, probabil că și-a spus președintele rus Vladimir Putin la summitul de dinainte de Crăciun de la Paris. Pentru a-l măguli pe conducătorul de necontestat al Rusiei, Occidentul și Ucraina sunt gata să accepte concesii modeste și să negocieze un document menit să aducă liniștea în regiunea Donbas din Ucraina. Noutăți nu prea există: se urmărește punerea în aplicare a celei de-a a încetări a focului și un schimb de prizonieri.
Pașii politici urmează să fie discutați în patru luni. Bernd Riegert Pentru liderul de la Kremlin, care a avut în fața lui parteneri de negocieri mai puțin uniți, discuțiile au fost facile.
Președintele francez Emanuel Macron îl curtează pe Vladimir Putin și vorbește despre un nou parteneriat, care este și în interesul Rusiei. Cancelara Angela Merkel începe să fie iritată de acțiunile unilaterale ale ambițiosului președinte francez.
Iar reuniunea de acum o săptămână a Alianței Nord-Atlantice, care s-ar afla în moarte cerebrală potrivit lui Macron, a dezvăluit întregii lumi că este într-adevăr foarte dezbinată.
Macron și Merkel - împreună - exercită presiune asupra lui Volodimir Zelenski, fost star de televiziune devenit președinte al Ucrainei, cerându-i să fie mai flexibil și să accepte compromisuri.
Nici poziția UE în legătură cu gazoductul rusesc Nordstream nu este unitară.
În timp ce Germania susține proiectul, numeroase țări est-europene îl critică vehement. Nimic nu funcționează fără ruși, dar cu ei totul este mai dificil În această situație, Putin se poate relaxa, așteptând să vadă încotro se îndreaptă lucrurile. Desigur, el este interesat să scape de sancțiunile agasante ale UE, dar acest lucru nu este atât de important încât să renunțe la pretenția sa de putere asupra estului Ucrainei sau a Peninsulei Crimeea. De altfel, aceasta din urmă nu a făcut defel obiectul discuțiilor de la Paris.
Global Summitul despre situaţia din Ucraina, la mâna lui Putin Preşedintele ucrainean Zelenski este sub presiune înainte de întâlnirea cu Vladimir Putin la Paris, la discuţiile în formatul Normandia. Zelenski vrea pace, dar nu poate face mari concesii, ca să nu aibă probleme acasă. Prima întâlnire directă Putin-Zelenski Aşteptările sunt enorme.
Cu ajutorul conflictului mocnit din Ucraina, Putin poate ține sub tensiune Vestul Europei, pe care îl consideră un adversar. Mai mult decât atât, apropierea Ucrainei de UE și NATO este practic imposibilă, aderarea țărilor în care există conflicte nerezolvate fiind exclusă.
Більше новин
Aceeași rețetă este folosită de Putin în cazul Georgiei, unde a separat regiunea Osetiei de Sud. Summit-ul de la Paris. Primul din stânga: liderul ucrainean Volodimir Zelenski Occidentul și Ucraina au nevoie de Putin atât de mult, încât Macron, Merkel și ceilalți negociază cu președintele rus, chiar dacă îl suspectează pe liderul de la Kremlin că s-ar afla în spatele torpilării zborului MH17 deasupra Ucrainei, a otrăvirii fostului agent rus Serghei Skripal și a fiicei sale în Marea Britanie și, mai nou, în spatele uciderii unui cetățean georgian la Berlin.
Din perspectivă germană și franceză este foarte dificil să obții concesii de la Putin, mai ales că relația cu SUA, marele partener NATO, este cel puțin ambiguă. Dintr-un motiv bizar, președintele american Donald Trump crede că Vladimir Putin este un tip "grozav", chiar dacă rusul nu s-a abătut niciun milimetru de la pozițiile sale.
- Energie pisica de date
- Спросила Элли.
- Summitul despre situaţia din Ucraina, la mâna lui Putin | Global | DW |
- Caut barbati din Drobeta Turnu Severin
- Макс и Патрик стояли в дверях.
- Dating Woman Sport
Dacă Putin încă nu privește actuala situație ca pe o dovadă a puterii sale, ar fi suficient să arunce astăzi o privire pe străzile din Paris. O grevă nedeterminată paralizează capitala franceză.
Notre Dame de Paris - Belle - French TV FR2
Proteste furioase împotriva lui Emmanuel Macron. Când politica internă este în degringoladă, nu poți face o politică externă puternică. Și Angela Merkel?
Vezi mai multe articole din Intalniri de la Paris externe Emmanuel Macron a lucrat intens la organizarea acestui summit cvadripartit, mai ales cu ocazia ultimelor două întrevederi cu Vladimir Putin, tot în Franţa, la Brégancon şi apoi la Biarritz, ambele în luna augustdar şi cu ocazia unei întâlniri cu tânărul preşedinte ucrainean, invitat la Paris chiar înainte de a fi ales. Summitul de la Paris este primul în acest format după mai bine de trei ani de zile octombrieiar obiectivul lui - asumat de Palatul Elysée - este acela de a "deschide o nouă secvenţă a punerii în aplicare a acordurilor de la Minsk din februarie ". Zelenski are în spate şi majoritatea absolută în Parlament. Cu o asemenea susţinere, dar contestat de o parte a populaţiei care îl acuză că vrea să "capituleze în faţa Rusiei", Zelenski a reuşit să-l readucă pe Putin la masa tratativelor, ceea ce reprezintă deja un succes. Vladimir Putin îşi doreşte un progres real în privinţa organizării de alegeri în cele două regiuni separatiste controlate de Rusia.
Cancelara, care a jucat un rol esențial în prima rundă a întâlnirii Cvartetului Normandia și în elaborarea Acordului de Intalniri de la Paris Minsk pentru pacificarea Ucrainei, s-a remarcat prin tonul foarte cuminte abordat la reuniunea de la Paris. Președintele Rusiei, care deține funcții politice la nivel înalt de mai Intalniri de la Paris vreme chiar și decât longeviva șefă a guvernului german este evident că zilele politice ale Angelei Merkel sunt numărate. Coaliția de la Berlin scârțâie din toate încheieturile.
Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna februarie a fost de 5.
Într-un atare context, experimentatul Putin cu siguranță se întreabă de ce ar face un pas înapoi.