Femeie care cauta un decalaj

Datele Dvs. Site bun sau rau dating este tendința în această privință? Se schimbă ceva în bine sau această discrepanță, inegalitate crește?

Psiholog Eduard Puiu - Ce caută bărbații la femei?

Noi facem această analiză, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare în fiecare an vine cu o analiză comprehensivă a inegalităților salariale și ridică această problemă pe agenda autorităților publice, însă datele arată că situația nu se schimbă, dar dimpotrivă se înrăutățește și vedem din toate datele oficiale că această disparitate salarială crește de la an la an. Deci, aceasta este suma pe care o femeie a pierdut-o anual din cauza acestor inegalități în remunerare.

Femeie care cauta un decalaj

Ce alimentează aceste suspiciuni ale Dvs.? Diferența, în valoare monetară, ajunge la peste 14 mii de lei Aceasta ne arată datele studiului și ne fac să înțelegem că, de fapt, inegalitatea salarială este subestimată la nivel național și, probabil, avem argumente sau putem rezonabil să intuim că este adevărat acest lucru, pentru că avem o rată destul de înaltă de ocupare informală, avem așa fenomen precum salariul în plic și aceste două aspecte sunt foarte greu de monitorizat și de luat în calcul atunci când se calculează o valoare medie a inegalității salariale.

Linkuri accesibilitate

Vorbim, desigur, despre plata oficială. Femeile, discriminate la locul de muncă în R. Deci, vorbim și de legislație, dar și de alți factori.

Femeie care cauta un decalaj

Noi am încercat să înțelegem de unde provine această inegalitate de salarii, am identificat chiar și acei factori care ar influența-o, am folosit un instrument statistic care ne-a permis să identifică acei factori care influențează în mod obiectiv inegalitatea salarială și aici vorbim despre educație care Femeie tunisiana cauta regulă avantajează femeile, pentru că toate datele statistice Cocody femeie datand că femeile au un bagaj educațional mai bogat decât al bărbaților.

Avem numărul de ore lucrate și aici femeile sunt dezavantajate, pentru că datele arată că bărbații dedică mai multe ore muncii plătite, pe când femeile dimpotrivă mai mult sunt încadrate în activități legate de gospodărie și de îngrijirea copiilor, ceea ce înseamnă că acest lucru este neplătit și este în defavoarea acestora atunci când se încadrează sau se estimează numărul total de ore plătite, ceea ce, evident, influențează la valoarea finală a salariului.

Un alt factor, iarăși obiectiv, ține Femeie care cauta un decalaj poziția pe care o ocupă bărbatul sau femeia în cadrul instituției în care lucrează, care este sectorul economiei sau profilul angajatorului. Observăm din date Femeie care cauta un decalaj anume bărbații sunt cei care lucrează mai mult sau se regăsesc într-o proporție mai mare în sectorul privat, în companii mari, unde de regulă salariile sunt un pic mai mari; femeile se regăsesc mai mult în sectorul public, unde salariile sunt mai mici.

Account Options

Deci, aici vorbim de niște factori obiectivi care determină până la urmă această inegalitate de salarii, faptul că femeile au un salariu mai mic decât al bărbaților.

Europa Liberă: Deci, cea mai mare parte a discrepanței nu poate fi argumentată prin factori obiectivi, ci subiectivi. Femeie care cauta un decalaj ar fi acești factori subiectivi? Deci avem, probabil, anumite practici discriminatorii la nivel de instituții, avem o legislație care nu întotdeauna acoperă sau nu întotdeauna elimină aceste prevederi și, respectiv, autoritățile publice neapărat ar trebui să ia în calcul acest aspect și să vină cu anumite măsuri pentru a remedia situația, pentru a reduce în următorii ani inegalitatea salarială, altfel în următorul an când vom prezenta analiza privind inegalitatea salarială, intuim că cifrele vor fi și mai mari decât cele pe care le-am prezentat anul acesta.

Raportul Forumului Economic Mondial WEF a evidenţiat că deosebirile la nivel economic dintre bărbaţi şi femei s-au mărit, deşi în alte domenii, precum educaţia, acestea s-au redus, datorită măsurilor luate. ÎnWEF aprecia că trebui să treacă ani pentru a se ajunge la egalitate, dar în instituţia din Geneva a calculat că vor trebui de ani pentru a elimina decalajul. Diferenţele economice sunt cauzate de mai mulţi factori, precum faptul că femeile sunt plătite aproape la jumătate faţă de salariul unui bărbat, lucrând, de obicei, cu 50 de minute mai mult într-o zi şi având şanse mai mici de a avansa în poziţii superioare. Saadia Zahidi, una dintre autoarele studiului susţine că unul dintre motivele frânării creşterii economice este faptul că femeile sunt menţinute în afara domeniilor de lucru.

Deci este o diferență colosală și intuim noi că este vorba de faptul că este legat de modul cum este remunerată conducerea instituției, companiei în raport cu angajații de rând și, în al doilea rând, ar fi vorba de faptul cum se poziționează femeile în cadrul acestor instituții. Intuim că acestea ar fi probabil la baza piramidei salariaților și, respectiv, cum este apreciată munca femeilor în Femeie care cauta un decalaj cu munca bărbaților.

Și aici ar trebui să vorbim și despre niște modificări legislative, despre care vorbim deja de mai mult timp.

Femeie care cauta un decalaj

În primul rând, ar fi necesar în legislație să se introducă principiul de plată egală pentru muncă de valoare egală, lucru care se și regăsește în anumite documente legislative. Principiul nu este definit expres, iar atâta timp Femeie care cauta un decalaj nu avem un asemenea principiu definit expres în lege, este foarte greu cel puțin să vii cu o inițiativă sau cu o plângere la momentul în care intuiești că ai fi mai rău plătit decât colegul tău, deși cunoști că îndeplinești sarcini Femeie care cauta un decalaj și, respectiv, ar trebui să ai și o remunerare similară.

Femeie care cauta un decalaj

Deci, aceasta ar fi prima noastră recomandare pentru autorități, astfel încât să putem în următorii ani să reducem din aceste inegalități salariale. Și probabil aș putea să mai menționez încă câteva recomandări de care ar trebui să țină cont autoritățile.

Prima ar fi plata egală, un principiu obligatoriu care ar trebui să existe în legislația națională.

Femeie care cauta un decalaj

A doua recomandare ține de măsurile de transparență. Spuneam anterior că ar putea să se întâmple și probabil că se și întâmplă în cadrul diferitelor instituții că colegii lucrează, dar nu cunosc care ar fi plafonul de salarizare pentru o funcție anumită.

Dialoguri Transnistrene

De regulă, angajații foarte rar cunosc care ar fi salariul pentru funcție și care este, de fapt, salariul colegilor lor, astfel încât să poată înțelege dacă este sau nu discriminare.

Acest lucru nu se întâmplă și însuși Consiliul pentru egalitate spunea că, de fapt, au foarte puține plângeri pe criteriul de inegalitate în remunerare, ceea ce ne duce spre ideea că, de fapt, angajații nici nu cunosc despre anumite inegalități salariale cu care se confruntă la serviciu.

Femeie care cauta un decalaj

Și atunci, transparența salarială vine să rezolve această situație, deși foarte des ni se invocă de către autorități că salariul este confidențial și aceasta cade sub incidența legii privind datele cu caracter personal, noi explicăm că atunci când vorbim despre transparență, vorbim despre anumite plafoane salariale pentru funcție, deci salariul de funcție, care să fie făcut public, astfel încât angajatul să poată înțelege dacă salariul său se încadrează în acel plafon sau nu se încadrează.

În cazul în care observă o anumită abatere, atunci va avea un temei pentru a solicita date adiționale ca să se convingă dacă nu se întâmplă că un coleg sau o colegă are un salariu mai mare decât al său.

Mai multe despre acest subiect